România ar putea accelera forajele din Marea Neagră, în contextul creșterii prețului la gaze

Primul proiect de foraj în apele de mare adâncime din Marea Neagră ar putea fi grăbit, în contextul în care criza gazelor naturale se agravează în Europa, a declarat pentru Bloomberg un director de la Romgaz, unul dintre partenerii implicaţi în proiectul Neptun Deep, scrie Agerpres.

Romgaz SA, care tocmai a preluat de la Exxon Mobil participaţia sa de 50% la proiectul Neptun Deep, spune că este posibil ca Petrom să reevalueze dezvoltarea proiectului, odată cu creştere preţurilor la energie şi a costurilor de construcţie.

„Având în vedere ce se întâmplă în Uniunea Europeană, şi necesarul de a avea gaze mai devreme decât ne aşteptam, încercăm să analizăm diferite abordări. Analizăm diferiţi indicatori în contextul în care preţul gazelor a explodat”, a declarat directorul financiar de la Romgaz, Răzvan Popescu, într-un interviu pentru Bloomberg.

Există posibilitatea ca proiectul să se bazeze mai mult pe infrastructura deja existentă și să se împartă pe două sau trei faze, astfel încât gazele să fie aduse mai devreme pe piață.

„Producţia la Neptun nu ar trebui să înceapă mai târziu de 2026. Aceasta este estimarea iniţială din planurile Exxon dar poate există o modalitate de a urgenta lucrurile pentru că ştim cât de necesar este să avem gaze europene”, a adăugat Răzvan Popescu.

Romgaz, care aşteaptă ultimele aprobări pentru a putea finaliza preluarea participaţiei deţinută de Exxon Mobil la Neptun Deep, are de gând să vândă obligaţiuni internaţionale pentru a finanţa proiectul, precizează Răzvan Popescu.

Compania are în vedere obligaţiuni pe cinci şi şapte ani, cu o primă emisiune în valoare de 500 de milioane de euro, care ar putea fi lansată mijlocul lui 2023, urmată un an mai târziu de o emisiune similară, potrivit directorului financiar.


https://ift.tt/aA4GfCO

Comentarii