Firma care a luat Complexul Astoria din Snagov a obținut drept de folosință doar pe terenul de sub clădiri. Libertatea a scris eronat că a primit toată suprafața
Nu există „eroare pe jumătate” pentru că nu există „încredere pe jumătate”. Când greșim, recunoaștem și ne cerem scuze, fără circumstanțe atenuante. E singura cale de a repara o informație greșită și de menține o relație de încredere cu cei despre care scriem și cu publicul pentru care relatăm.
În articolul „Dacă ești fost șef în ANAF și în CFR, poți să iei, fără să dai statului niciun ban, terenul bazei feroviare din Snagov, valorând zeci de milioane de euro?”, Libertatea a scris că firma care a câștigat licitația doar pentru clădiri – Simart Architecture S.A – a primit ulterior drept de folosință pentru întregul teren de 20 de hectare. Informația este eronată. Într-un drept la replică adresat redacției, miercuri, 25 mai, firma arată că a obținut drept de superficie doar pe terenul aflat sub construcții, respectiv 28 de mii de metri pătrați, aproape 3 hectare.
<strong>Informația că e vorba doar de 3 hectare a fost confirmată ulterior și de administratorul judiciar care a organizat licitația și a intabulat terenul.</strong>
Ne cerem scuze pentru eroare, firmei Simart Architecture, instituțiilor publice vizate de articol și publicului. În articolul publicat, Libertatea arăta modul în care firma Simart Architecture a obținut dreptul de superficie pentru care CFR SA, proprietarul din acte, a depus plângere penală la Parchetul Tribunalului Ilfov. Plângerea penală rămâne, afacerea e vizată în continuare de reclamații ale statului, dar suprafața despre care vorbim e mult mai mică. În ce constă cazul?
Vechi complex de stat, ajuns în posesia unui om cu funcții
Totul a plecat de la un articol publicat, vineri, 20 mai, de publicația Club Feroviar, care a scris că Simart Architecture a obținut întregul teren în suprafață de 205.146,55 de metri pătrați, din care 28 de mii de metri pătrați aflați sub clădirile achiziționate la licitația din 29 martie 2021.
CFR a transmis, vineri, 21 mai, un drept la replică către publicația citată în care arăta ca a fost înștiințată de faptul că asupra terenului există o „sarcină” în favoarea Societății Feroviare de Turism S.A. (SFT), societate falimentară aflată în administrarea unui cabinet de insolvență, care deținea clădirile și care a intabulat un drept de superficie, adică de folosire, pe 99 de ani asupra terenului. CFR nu precizează suprafața.
Extrasul de carte funciară
Libertatea a obținut un extras de carte funciară care atestă faptul că CFR este proprietarul celor 20 de hectare și care menționează intabularea succesivă a dreptului de superficie pentru SFT S.A. și, apoi, Simart Architecture. În cartea funciară nu este specificată suprafața pentru care a fost obținut dreptul de folosință.
Coroborat cu faptul că CFR nu a precizat suprafața exactă pentru care a fost intabulat acest drept, jurnaliștii Libertatea au considerat că plângerea penală vizează întreaga suprafață. A fost o eroare pe care nimeni dintre instituțiile contactate nu a corectat-o. Pentru că nu au răspuns.
Libertatea a transmis întrebări către toate părțile implicate: CFR S.A., administratorul financiar care a realizat licitația și firma care a câștigat. Nu a fost primit niciun răspuns până la publicarea articolului.
Simart vine cu precizări
Miercuri, 25 martie, Simart Architecture a transmis redacției răspunsul la întrebări și solicitarea de a publica un drept la replică în care arată că a primit drept de folosință doar pe terenul aflat sub clădiri.
Informația a fost confirmată, în aceeași zi, și de administratorul financiar Gabriel Iorgulescu. „Dreptul de superficie a fost intabulat, cu respectarea prevederilor legale, doar pentru terenul aflat sub construcțiile achiziționate în cadrul licitației, respectiv 28.658 de metri pătrați”, a declarat Iorgulescu pentru Libertatea.
Dreptul de folosință a terenului a fost transferat gratuit, în timp ce Compania Feroviară a arătat într-o adresă către firma câștigătoare, aflată în posesia Libertatea, că este de acord cu transferul dreptului de superficie, dar „cu titlu oneros”, adică contra cost. De unde și plângerea penală ulterioară.
<strong>Libertatea își cere scuze pentru inducerea în eroare neintenționată a cititorilor. Nu e vina site-ului citat, nici a firmei că n-a răspuns, e dreptul ei să răspundă sau nu, noi am greșit în procesul de verificare. Publicăm integral dreptul la replică transmis de Simart Architecture. Însă, pentru că situația este foarte interesantă pentru banii publici, vom continua să urmărim subiectul bazei Astoria din Snagov. </strong>
Drept la replică din partea Simart Architecture
„Vă solicităm un drept la replică prin care să publicați secventialitatea exactă a procedurii prin care am dobândit bunul Astoria Snagov. Vă atașăm documentul care prezinta secvențialitatea procedurii prin care SIMART ARHITECTURE SA a achiziționat la licitație Complex Astoria Snagov, pe care vă rugam sa îl publicati, precum și notificarea prin care vă solicitam să opriți orice comunicare neverificata cu noi, care ne poate aduce prejudicii.
Afirmațiile din cadrul atricolului dumneavoastră sunt defăimătoare pentru societate, sunt neadevărate și nu au fundament în documente. Toate legăturile între societate și alte persoane în cadrul procedurii de dobândire a bunului nu au niciun fundament. – Simart Architecture:
Etapele procedurii pentru dobândirea bunului Astoria Snagov
La data de 09.03.2021 am găsit în ziarul BURSA un anunț de valorificare prin licitație publică a bunului Complex Astoria Snagov. La data de 23.03.2021 am participat la licitația publică având ca obiect printre altele vânzarea Complexului turistic Astoria Snagov organizată de CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ IORGULESCU GABRIEL, practician în insolventa. SIMART ARHITECTURE SA a fost desemnat câștigător al bunului Complex turistic Astoria Snagov la prețul de 5.124.847,90 lei, ocazie cu care s-a încheiat p-v de licitație nr. 54 din 23.03.2021. La data de 22.06.2021, după plata integrală a prețului, s-a încheiat Procesul verbal de adjudecare nr. 118 din 22.06.2021. Deoarece pentru pregătirea semnării contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică era nevoie de certificat fiscal și extras de carte funciară, SIMART ARHITECTURE SA a solicitat lichidatorului îndeplinirea tuturor formalităților necesare pentru înscrierea bunurilor adjudecate la Direcția de impozite și taxe locale și intabularea bunurilor la Cartea funciara. Prin încheierea nr. 427389 din 22.09.2022 au fost intabulate clădirile ce au făcut obiectul licitatiei în baza sentintei civile nr. 1606/18.06.1992 și Procesului verbal nr. 88/20.04.1993, împreuna cu un drept de superficie pe terenul de sub acestea în baza art. 693 alin 3 Cod civil si a art. 92 alin (3) din Regulamentul ODG nr. 700/2014. După realizarea acestor operațiuni și îndeplinirea condițiilor de semnare a contractului de vanzare-cumparare, la data de 13.01.2022 a fost semnat Contractul de vanzare-cumparare nr. 54 din 13.01.2022 autentificat de BNP Silvana Brindusa Trofin si Nicoleta Chirpisizu, ce a avut ca obiect bunurile (Complex Turistic Astoria Snagov) conform procesului verbal de adjudecare si prin care s-a transmis mai departe și dreptul de superficie pe terenul de sub acestea, contract ce a fost și intabulat în cartea funciară.”
https://ift.tt/FuKTyal
Comentarii
Trimiteți un comentariu