Dmitro Kuleba: Rusia va fi de acord cu o încetare a focului când va fi la un pas de înfrângere în război
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, consideră că Rusia este acum concentrată pe război și va fi de acord cu o încetare a focului doar când va fi la un pas mai aproape de înfrângere, informează Ukrinform.
„Suntem de acord că o încetare a focului este necesară, dar vă garantez 100% că atunci când Rusia va fi de acord cu o încetare a focului, va fi momentul în care va fi la un pas de înfrângerea sa în război”, a declarat Dmitro Kuleba.
„Şi vor fi de acord cu încetarea focului cu singurul scop de a scăpa de înfrângere, iar înainte de asta războiul va continua”, a precizat Dmitro Kuleba, în cadrul unui briefing după participarea sa la Forumul Economic Mondial,
Potrivit ministrului ucrainean de externe, Kievul salută cu sinceritate orice eforturi care duc la o soluţie diplomatică. În același timp, Kuleba a subliniat că judecând după ceea ce se vede pe teren și analizând deciziile Kremlinului, Rusia se concentrează acum pe război, nu pe diplomație.
Dmitro Kuleba a precizat, anterior, că Ucraina nu va face concesii președintelui rus Vladimir Putin deoarece strategia de pacificare a acestuia din 2014 până la începutul unei invazii la scară largă a eșuat deja și nu are nicio șansă de succes în viitor.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
FOTO: EPA
https://ift.tt/R43EPMY
Comentarii
Trimiteți un comentariu