După timbre, Poșta din Ucrainei scoate la vânzare tricouri, hanorace și magneți de frigider cu mesajul „Navă rusească, du-te dracului”
Timbrele cu celebrul mesaj „Navă rusească, du-te dracului” vor fi comercializate și online de Poșta din Ucraina, anunță platforma Nexta TV, care citează un comunicat al instituției. Totodată, după succesul înregistrat de aceste timbre, scoase într-o ediție specială de un milion de bucăți, Poșta a decis să scoată la vânzare și alte obiecte imprimate cu același mesaj.
Timbrele au fost inspirate de memorabila replică cu care soldații ruși au fost întâmpinați de cei ucraineni pe Insula Șerpilor, la începutul invaziei rusești în Ucraina, și au stârnit un interes uriaș de când au fost puse în circulație, pe 12 aprilie, ucrainenii formând cozi interminabile pentru a le cumpăra.
După ce a văzut ce succes au, directorul general al Poștei ucrainene, Igor Smilyansky, a anunțat că vor fi produse și comercializate și alte mărfuri cu imaginea care apare pe timbre, inclusiv tricouri, hanorace și magneți de frigider.
„Ukrposhta” will sell the rest of the millionth edition of stamps „#Russian warship” through the online store. But it will also release merch in the form of T-shirts, sweatshirts and magnets. This was announced by the General Director of the enterprise Igor Smilyansky. pic.twitter.com/B8jnv81ZjH
— NEXTA (@nexta_tv) April 29, 2022
De altfel, mesajul „Navă rusească, du-te dracului” a devenit sursă de finanțare pentru armata ucraineană.
O serie întreagă de obiecte vândute pe internet, printre care căni și tricouri cu acest mesaj, s-au transformat nu doar în mijloace de rezistență prin umor la oroarea războiului, ci și într-o sursă de finanțare pentru rezistența în fața invaziei rusești și pentru sprijinirea refugiaților.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
https://ift.tt/1quw4cr
Comentarii
Trimiteți un comentariu