UE interzice exportul către Rusia de mașini de lux, șampanii scumpe și bijuterii, pentru a lovi elitele și oligarhii din jurul lui Putin
Comisia Europeană a anunțat o listă de 14 pagini, cu bunuri și produse de lux, care vor mai putea fi exportate către Federația Rusă, din Uniunea Europeană. Măsura face parte dintr-o strategie menită să-i afecteze pe oligarhii și apropiații președintelui rus Vladimir Putin, anunță AFP, potrivit Agerpres.
Lista de 14 pagini, aprobată de statele membre ale UE, a fost publicată în Jurnalul Oficial și cuprinde bunuri din sectorul de agrement și de petrecere a timpului liber, dar și din sectorul de lux și tehnologic, din UE.
„Unele ţări nu sunt convinse încă de sancţiuni, însă încercăm să le explicăm că nu au niciun interes să ajute la ocolirea lor”, a precizat, marţi, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Pe lista bunurilor interzise se află şampania și alcoolul scump, trufele, caviarul, parfumurile şi produsele cosmetice, îmbrăcămintea, pantofii, accesoriile și bijuteriile, produsele electronice şi instrumentele muzicale, autovehiculele și iahturile, dar și antichităţile şi obiectele de artă.
„Exporturile noastre de astfel de produse spre Rusia s-au ridicat la 3,5 miliarde de euro anul trecut. Este o parte relativ redusă din exporturile totale de produse de lux ale UE spre întreaga lume, care se ridică la circa 80 de miliarde de euro pe an”, a precizat Comisia Europeană.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că „cei care susţin maşina de război a lui Putin nu mai trebuie să profite de stilul lor de viaţă somptuos în timp ce peste oamenii nevinovaţi din Ucraina cad bombe”.
Măsurile publicate marţi constituie a patra serie de sancţiuni adoptată de Uniunea Europeană împotriva Moscovei, de la începutul invaziei din Ucraina.
Mai mulți oligarhi ruși și apropiați de-ai lui Putin, printre care și miliardarul Roman Abramovici, proprietarul clubului englez de fotbal Chelsea, au suferit sancțiuni de ordin economic și le-au fost restrânse anumite drepturi de către statele occidentale.
UE a interzis, de asemenea, importul de „bunuri esenţiale în sectorul fierului şi oţelului”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
https://ift.tt/NZSh4Qi
Comentarii
Trimiteți un comentariu