Șeful NATO: Cred că este puțin probabil să existe un război în toată regula între Rusia și NATO

Este puțin probabil să aibă loc un război în toată regula între Rusia și NATO, pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina continuă, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru CNN.

Potrivit lui Stoltenberg, unitatea țărilor NATO reduce probabilitatea unui război la scară largă. Cu toate acestea, șeful NATO a spus că situația din Ucraina este „extrem de imprevizibilă” și că Alianța se confruntă cu o nouă realitate și trebuie să fie pregătită pentru o cursă lungă.

Liderii statelor NATO au convenit joi, la summitul Alianței Nord-Atlantice la Bruxelles, să-i prelungească mandatul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al NATO cu încă un an, până pe 30 septembrie 2023, având în vedere situația din Ucraina.

Secretarul general, care trebuia să devină șeful Băncii Centrale a Norvegiei în cursul acestui an, a spus pentru CNN că se simte „privilegiat pentru a treia oară, de fapt, să-mi prelungesc mandatul”.

Întrebat dacă slujba de la NATO era mai importantă decât jobul de la Banca Centrală a Norvegiei, Stoltenberg a răspuns: „cred că este mai importantă”, adăugând că dacă poate face ceva pentru a împiedica escaladarea acestui conflict într-un război cu drepturi depline între Rusia și NATO, atunci „cred că este o sarcină extrem de importantă de îndeplinit”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia 


https://ift.tt/47muXWt

Comentarii