Președintele Macron: Industria alimentară din Europa şi Africa, ”profund destabilizată” de războiul din Ucraina
Efectele războiului din Ucraina declanșat de Rusia se vor vedea și în industria alimentară din Europa şi Africa, care va fi ”profund destabilizată”, a avertizat vineri preşedintele francez, Emmanuel Macron, într-o conferinţă de presă la Versailles, relatează CNN, citată de News.ro.
”Europa noastră este deja destabilizată de război în acest sens şi ar putea fi mai rău în următoarele 12 până la 18 luni”, a declarat Macron.
El a avertizat că atât Europa, cât şi Africa ”vor fi foarte profund destabilizate în ceea ce priveşte aprovizionarea cu alimente”.
Liderul francez a spus că va vorbi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în ”câteva ore” alături de cancelarul german, Olaf Scholz și că ”nimic nu este tabu” în ceea ce priveşte sancţiunile împotriva Rusiei.
Tot vineri, Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din cadrul ONU a transmis că prețurile internaționale la alimente și furaje ar putea crește cu până la 20% ca urmare a războiului din Ucraina.
Potrivit FAO, Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume, în timp ce Ucraina este al cincilea cel mai mare. Împreună, cele două țări asigură 19% din aprovizionarea mondială de orz, 14% din cea de grâu și 4% din cea de porumb. Cifrele reprezintă mai mult de o treime din exporturile globale de cereale.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
https://ift.tt/GAuT7WP
Comentarii
Trimiteți un comentariu