Separatiștii proruși au anunţat începerea evacuării civililor din Donbas, pe motiv că Ucraina plănuiește invadarea teritoriului separatist, însă BBC a descoperit că videoclipurile postate de separatişti au fost înregistrate pe 16 februarie, înainte de declanşarea ostilităţilor.
În cursul zilei de azi, conducerea regiunilor separatiste pro-ruse Donețk și Luhansk din estul Ucrainei a postat videoclipuri care oferă detalii despre evacuarea rezidenților. Într-unul dintre clipuri, liderul susține că, din cauza bombardamentelor ucrainene, a fost dat ordin de evacuare a civililor, spunând: „Astăzi, vineri, 18 februarie…”.
În urma informaţiilor care au circulat pe rețelele de socializare, BBC a verificat metadatele videoclipurilor postate și a constatat că acestea au fost înregistrate miercuri, 16 februarie, înainte de recenta declanșare a ostilităților.
BBC precizează că acest lucru arată că escaladarea a fost planificată în prealabil.
Vineri, 18 februarie, armata ucraineană și forțele pro-ruse s-au acuzat reciproc de bombardamente, pentru a doua zi.
https://ift.tt/cyIjiDX
Comentarii
Trimiteți un comentariu