Polițist beat și drogat la volanul mașinii pe care abia o furase. Agentul e diacon în timpul liber, la Alexandria

Un agent de Poliție din Alexandria a furat o mașină și a fugit apoi cu ea, iar când a fost prins colegii lui au descoperit că era și bea și drogat, relatează portalul de știri locale ImpactNews24.

În vârstă de 27 de ani, polițistul a furat mașina unui curier de mâncare Onix, din fața unui bar din Alexandria. În vârstă de 27 de ani, agentul a demarat în trombă, în vreme ce curierul a sunat la 112. A urmat o urmărire de câțiva kilometri, mașian furată fiind blocată în trafic de polițiști la Nanov, localitate de la periferia Alexandriei.

Agenții au descoperit cu uimire că la volan era un coleg de-ai lor de la Ordine Publică, care era, scrie sursa citată, un polițist bun, apreciat, absolvent al Școlii de poliție de la Câmpina. De asemenea, tânărul de 27 de ani absolvise și Teologie și era diacon la biserica din Crângu.

Tocmai din acest motiv, polițistul renunțase la armă și la patrulare și răspundea la apelurile 112.

După ce a fost prins, agentul a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel drugtest și colegii lui au descoperit că era băut și consumase heroină.

„La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii din Teleorman au fost sesizați de către angajatul unei societăți comerciale din municipiul Alexandria despre furtul unui autoturism. Autoturismul a fost depistat în localitatea Nanov.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că persoana care ar fi sustras autoturismul este un bărbat, de 27 de ani, polițist în cadrul Poliției municipiului Alexandria.

În urma testării, acesta avea o alcolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat și a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive. Bărbatul fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.

A fost întocmit dosar penal pentru conducerea sub influența unor substanțe interzise și furt calificat. Având în vedere calitatea celui cercetat, a fost dispusă declanșarea cercetării prealabile.

Până în prezent, reprezentantul societății comerciale nu a depus plângere la unitatea de poliție, cu privire la furtul autoturismului, după ce acesta i-a fost restituit, polițistii sesizându-se din oficiu.”, e comunicatul transmis de Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.


https://ift.tt/8PQL3jlcn

Comentarii