OLAF a descoperit un grup cu ramificații în România și Italia care a deturnat sute de mii de euro din fonduri europene
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a anunţat, miercuri, că nouă persoane şi firme din Italia şi România au fost puse sub acuzare pentru deturnarea a 850.00 de euro din fondurile UE pentru agricultură, care erau destinate producţiei de roşii, potrivit News.
Potrivit OLAF, „niciun cent din aceşti bani nu a fost cheltuit pe agricultură sau în România”. În colaborare cu Direcţia Naţională Anticorupţie din România şi cu procurorii din localitatea italiană Enna, OLAF a descoperit o serie de practici potenţial frauduloase între care se numără depunerea de documente false, înfiinţarea de companii fictive şi declaraţii funciare false pentru obţinerea ilegală de fonduri.
Grupul obţinea subsidiile în România şi apoi le transfera în conturile unor bănci italiene. Apoi fondurile era utilizate pentru a finanţa alte activităţi criminale, notează OLAF.
Cele nouă persoane şi firme sunt puse sub acuzare în România şi vor fi judecate sub acuzaţia de constituire de grup infracţional cu intenţia de a obţine ilegal fonduri europene pentru agricultură în România, a precizat OLAF. Acuzaţii sunt cinci cetăţeni italieni şi patru entităţi din România.
Se pare că folosind documente falsificate grupul a reuşit să obţină 850.000 de euro, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din totalul fondurilor europene alocate României pentru producţia de roşii în 2017. Însă niciun euro din suma respectivă nu pare ră fi fost cheltuit pentru agricultură sau în România. Imediat după ce s-au plătit subvenţiile, se pare că banii au fost transferaţi în conturi din Italia, de unde au fost apoi retraşi şi folosiţi pentru finanţarea altor activităţi infracţionale.
Grupul respectiv a folosit şi anterior un sistem similar în România
https://ift.tt/33Mvh46
Comentarii
Trimiteți un comentariu