INTERVIU. Mesajul de Crăciun al lui Nicolae Rațiu, fiul lui Ion Rațiu, pentru români: „Cred că tatăl meu ar fi fost încântat de cum arată România astăzi și dezamăgit de lucrurile care s-au mișcat mai încet” https://ift.tt/3JhGI3R

La finalul unui an care ne-a divizat în atât de multe feluri, ne mai amintim de zâmbetul „omului cu papion”? Ion Rațiu s-a numărat printre generațiile de români care și-au pierdut țara, dar nu au renunțat niciodată să caute ce e mai bun în ea.

Ion Rațiu a apărut în societatea care abia descoperea democrația și ne-a vorbit despre încrederea în noi, ca români și cetățeni. A încercat să ne unească, a pierdut alegerile politice, a avut propriile slăbiciuni umane, însă moștenirea lui strălucește intactă, ca un glob special, pe care an de an îl păstrăm. Indiferent ce decorațiuni schimbăm, ne însoțește sentimentul inspirat de el, că orice e posibil și că merită să ne bucurăm, oricât de mult avem de mers. Ce ar spune Ion Rațiu azi, asta e imposibil de știut. Dar fiul său, Nicolae, zâmbește la rându-i când ne mărturisește că el crede că, așa cum l-a cunoscut pe tatăl său, Ion Rațiu ar fi mândru de cât de mult a reușit, totuși, România.

„Să lași comunismul în spate nu a fost ușor”

La 73 de ani, Nicolae Rațiu, unul dintre cei doi fii ai fostului lider PNȚCD Ion Rațiu, continuă să fie extrem de conectat la ceea ce se întâmplă în fiecare zi în România. Nicolae a pășit pentru prima dată în România pe când avea 41 de ani, la o lună după căderea regimului comunist. Pentru el, țara era un mit, o promisiune construită din speranțele tatălui său.

Practic, Ion Rațiu a avut atâta optimism și putere, încât și-a povestit țara și a fondat speranța în ea, chiar și în absență, în imaginarul copiilor săi. Nicolae își amintește că, realist vorbind, tatăl său nu anticipa că va cădea comunismul. Că se împăcase cumva că nu-și va mai vedea țara. Dar că energia lui de democrat convins continua să împingă mitul mai departe.

Astăzi, Nicolae Rațiu are legături concrete și stabile cu țara. A investit în zona imobiliară și în cea a mobilei, a rămas implicat alături de fratele său, Indrei, și în susținerea mai multor organizații guvernamentale sau de caritate: Centrul Rațiu pentru Democrație, Fundația Pro Patrimonio sau Fundația Caritabilă a familiei Rațiu.

Nicolae Rațiu scrutează ce se întâmplă pe scena politică românească sau spre ceea ce s-a petrecut în țară în pandemie, dar subliniază și progresele pe care România le-a făcut în ultimii 32 de ani, unele care l-ar fi încântat pe tatăl său.

Are cuvinte de apreciere pentru președintele Iohannis, chiar dacă tonul entuziast s-a mai atenuat față de acum șapte ani, când îi găsea acestuia trăsături comune cu cele ale lui Ion Rațiu. E rezervat în privința capacității noi coaliții de la putere de a moderniza România, dar le transmite românilor să fie mândri de țara lor, pentru că au motive, în ciuda dezamăgirilor care au făcut ca milioane dintre ei să plece în diaspora.

Libertatea: Domnule Nicolae Rațiu, suntem în decembrie și în fiecare an mai adăugăm un an care ne îndepărtează de Revoluție. Am numărat la un moment dat 20, 30, acum sunt 32. În ianuarie 1990, aveați 41 de ani și veneați pentru prima dată alături de tatăl dumneavoastră, Ion Rațiu, în România. Cum au fost acele zile pentru domnia voastră, ce vă amintiți, mai simțiți emoția de atunci?Nicolae Rațiu: Pentru mine a fost o experiență extraordinară, pentru că nu mai fusesem niciodată în țară înainte, am avut un pașaport de apatrid în care scria: validitate pentru toate țările, mai puțin România. Am venit, așadar, după Revoluție cu acest pașaport, acest titlu de călătorie, cu tata, în ianuarie 1990. Iar pentru mine, ceea a fost impresionant a fost faptul că mi-am descoperit partea românească, pentru că până atunci casa mea fusese Marea Britanie. Era ceva ce mi-a lipsit: o jumătate din mine. Și m-a mai impresionat entuziasmul, pentru că noi am avut pe stradă imediat atâția oameni, dar și faptul că am avut tot atunci manifestații împotriva celor care erau pozitivi că a căzut comunismul. S-a văzut că acest progres, să lași comunismul în spate, nu a fost ușor și drumul continuă și astăzi.

Ion Rațiu votează la alegerile prezidențiale din 1990, câștigate de Ion Iliescu și FSN – foto Agerpres

– Vă amintiți ceva despre oamenii de pe stradă, cum arătau, ce citeați pe chipurile lor?– Eram pentru prima dată în România, așa că nu pot să spun că am avut multe discuții cu oamenii obișnuiți, de pe stradă, probabil doar cu cei care vorbeau puțină engleză, dar eram conștient de cum arătau, de ceea ce simțeau, în special generațiile tinere, cât de entuziaști erau, și erau în numere mari și în București. Pentru ei însă noi eram străini, chiar și tatăl meu era un străin pentru ei.

–Spuneați de primele manifestații de simpatie din ianuarie 1990, dar și cele anti-PNȚCD, anti-PNL. V-au dat de gândit, v-au speriat?– Am fost surprins să văd atâta ură printre oamenii care țipau pentru Ion Iliescu și FSN (Frontul Salvării Naționale) și de ura pe care o aveau pentru Ion Rațiu, pentru Corneliu Coposu, pentru Radu Cîmpeanu. Acești oameni înțelegeau doar ceea ce le spunea Iliescu, că-i va salva din comunism, ceea ce era ridicol. Iliescu a fost unul dintre liderii comuniști, cum avea să facă asta? Și am avut și sentimentul că suntem amenințați în acea perioadă, cu oameni care ne spuneau să plecăm din țară, care ne întrebau: „Ce naiba căutați aici? Nu vă vrem”. Pe de o parte, era ceva foarte entuziasmant, pe de altă parte exista un sentiment de furie către acești oameni (Rațiu, Coposu, Cîmpeanu, n.red.), oameni care voiau să deschidă țara către o lume democratică, economie de piață.

De ce nu s-a mutat niciodată în România

Ion Rațiu împreună cu Ion Diaconescu la unul dintre numeroasele proteste PNȚCD în Piața Universității – foto Agerpres

– Trecând peste acei ani, de România lui Ion Iliescu, mai apoi peste dezamăgirile pe care le-ați mai expus public, față de mandatul de președinte al lui Emil Constantinescu, cum de nu v-ați mutat niciodată în România, așa cum a făcut-o fratele dumneavoastră, Indrei? – Pentru că familia și copiii meu locuiau în Anglia și afacerile mele erau aici, afacerile familiei care au susținut la început lucrurile de care tatăl meu a avut nevoie în campania prezidențială din 1990 și în același timp banii pe care îi trimiteam în țară pentru a susține ziarul pe care îl înființasem, Cotidianul, și compania de tipărituri și care nu făcea bani, ci costa. Trebuia să am grijă de ele, dar de asta nu am venit în anii ’90. Adică veneam des în România, dar de asta nu m-am mutat. Apoi, de-a lungul anilor am venit în România de multe ori, de cinci-șase-zece ori pe an, în timp ce fratele meu, Indrei, nu locuia în Londra, ci inițial în State, în anii ’90 și a fost încurajat să vină în România, pentru că amândoi voiam să facem ceva în Turcia, ceea ce s-a transformat în Centrul Rațiu pentru Democrație, un loc de studiu. Și el vorbea foarte bine românește, era căsătorit atunci cu o româncă, Ioana Georgescu, au fost căsătoriți vreo 30 de ani, așa că ei au venit și s-au mutat în România, în 2001, și a fost foarte implicat, cum spuneam, în fondarea Centrului pe care l-am finanțat din afaceri.

– Pentru că ați vorbit de venirile dumneavoastră în România, întrebarea e cât mai sunteți de conectat la ceea ce se întâmplă aici, cât de mult vă uitați spre țară cum a fost ea în perioada asta de pandemie, dacă mai veniți în țară…? – Până la începutul pandemiei, februarie-martie 2020, veneam în România în fiecare lună, cu afacerile în imobiliare, cu lucrurile pe care le aveam la Fundația Rațiu, la Fundația Pro Patrimonio, apoi, după ce a început pandemia, am mai venit o dată sau de două ori în acel an, iar în acest an, am venit pentru prima dată în septembrie, când am avut unul din dialogurile noastre despre democrație, în Turda, Cluj, la Forumul Rațiu. Dar când se va putea călători mai ușor, voi veni mai des în România.

Nicolae Rațiu într-o fotografie pentru un interviu pentru Libertatea, 20 martie 2019

Cred că la începutul pandemiei, populația și guvernul au fost într-o stare de negare a lucrurilor care se întâmplau

– De la distanța kilometrică de România, cum vi s-a părut țara în această perioadă de pandemie, de la modul în care au reacționat autoritățile, la reacția populației, nu vorbim încă de scena politică? – Impresia pe care am avut-o a fost că, la început, populația, dar și guvernul au fost într-o stare de negare că există o problemă. Și părea remarcabil numărul mic de infectări în rândul populației României, pentru că nimeni nu făcea aproape niciun fel de test, foarte puține, așa că numerele erau mici. Iar apoi când au început să facă mai multe teste, s-a descoperit că România avea un număr uriaș de infectați, brusc, țara avea unul dintre cele mai mari numere din Europa la infectări raportat la numărul întreg al populației. Și mi-e destul de clar că asta a avut legătură cu rețelele de socializare, cu toate poveștile prostești antivacciniste, pe care, regret să o spun, în special cei needucați le cred sau mai ales cei din mediul rural și de aici și rata mică de vaccinare. E păcat asta, dacă iei asta în considerare cu alte țări din Europa.

Cred că a fost și o lipsă de organizare, iar în plus, să ținem cont de faptul că Româna nu a avut atâtea luni în această toamnă un guvern funcțional. 

„Nu cred că în Londra ar fi atâtea clădiri noi, dacă nu ar fi forța românească de aici”

– Au trecut 32 de ani de când a căzut comunismul, perioadă în care milioane de români au plecat în afara țării, au emigrat câteva sute de mii în fiecare an. Sunteți, la rândul dumneavoastră, un român născut, crescut în diaspora și întrebarea este de ce credeți că românii continuă să plece în număr atât de mare. E vorba doar de oportunități financiare mai bune, de ceva ce nu le oferă țara…? – Da, în ultimii 30 de ani, atâția oameni, sute de mii au venit atât în primele zile de după Revoluție, înainte de aderarea la Uniunea Europeană, dar și după aderare, în diferite valuri. Primii au fost cei care voiau să plece imediat și a fost un număr uriaș din noua generație, cei care nu au mai avut răbdarea să vadă dacă ceva bun se petrece în țară, să vadă oportunitățile care apar, ce se schimbă. Și alegerea lor s-a dovedit a fi corectă, pentru că schimbarea în România s-a petrecut atât de încet și dezamăgitoare din multe puncte de vedere.

A fost apoi un val uriaș după 2007 (anul aderării la UE) și apoi un alt val în 2014, când au relaxat regulile și mai mult (când a fost deschisă piața muncii, n.red.). Asta a creat punți. Au fost mulți români care au venit și în Marea Britanie și au avut parte la început de o presă nefavorabilă și am încercat să explic că acești oameni nu veneau pentru beneficii sociale, nu veneau să le fure slujbele, ci pentru că aveau oportunitatea unor locuri de muncă decente în care să muncească din greu, ceea ce și fac, de la sistemul de asistență, de îngrijire, până la banking și altele. Și sunt multe povești de succes. 

Nu cred că în ultimii 30 de ani ar exista în Londra atâtea construcții noi în oraș și în zona financiară, dacă nu ar fi fost forța de muncă românească. Pentru că erau peste tot, câștigând bani buni, pe care au putut să-i trimită acasă, ceea ce a fost foarte bine pentru familiile lor. Ceea ce este păcat e că există încă mulți români, în special cei din generațiile tinere, care simt că în România nu există suficiente oportunități pentru a se întoarce acasă. Există și o organizație Re-Patriot a cărei misiune e să-i ajute pe românii care doresc să se întoarcă în țară, cu legăturile de afaceri, dacă vor să înceapă un business. Iar din ceea ce aud, citesc, simt că România începe să ofere oportunități, dar e încă un proces prea lent, nu e suficient de rapid. Iar acești oameni vor pur și simplu ca lucrurile să se miște mai rapid. Sunt peste 5 milioane de oameni care au plecat din România după 1990, sunt un milion în Marea Britanie.

– Continuând ideea, în ultima vreme, sondajele arată un procent fără precedent al românilor care consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită: s-a ajuns la aproape 90%. Cum vă explicați această creștere a românilor care cred asta, mai ales după alegerile prezidențiale trecute, după valurile de proteste, după sfârșitul a ceea ce s-a numit epoca Dragnea, când o parte a populației a crezut că lucrurile se vor schimba?– Nu mi-am dat seama că cifrele sunt atât de mari, dar cred că se întâmplă ceea ce s-a mai petrecut o dată, în anii ’90, când oamenii și-au imaginat că Emil Constantinescu va schimba lumea, va schimba România, dar nu era capabil de așa ceva. Asta a creat o uriașă dezamăgire, după o uriașă speranță. Așa că hai să plecăm din țară, să nu mai stăm, nu mai avem răbdare. Și cred că asta s-a întâmplat și în perioada post-Dragnea, au fost proteste uriașe contra lui, pe bună dreptate.

A fost atunci un mesaj important la alegerile europarlamentare, când PSD a fost complet distrus, sau cel puțin așa a părut atunci, și erau speranțe mari legate de partidele noi: USR, PLUS, chiar și liberalii păreau că gândesc înainte, că au o atitudine diferită față de politică, mai constructivă. Să facem ceva bun pentru țară. Dar din nou au eșuat, dar și cei de la USR-PLUS au eșuat în a-și pune amprenta, în ciuda lucrurilor bune pe care au încercat să le facă, sau nu au reușit să le facă, sau zone în care nu reușit să facă față schimbărilor importante pe care trebuiau să le facă în societate, în sistemul judiciar și în alte zone.

Oamenii se simt din nou abandonați, dezamăgiți, așa că înțeleg acest procent uriaș al celor care cred că lucrurile merg în direcția greșită, iar unii oameni se pot gândi acum, văzând guvernul care există acum – o alianță între PSD și liberali – că ne întoarcem în zilele pe care le pusesem în urmă.

De ce eșuează coalițiile de dreapta

– De ce credeți că politicienii români de dreapta nu au confirmat, în sensul că aceste coaliții de dreapta nu au rezistat și totul s-a terminat cu scandaluri și despărțiri rapide? Ați invocat episodul Convenției Democratice-PD în 1996, s-a întâmplat și cu PD și PNL la un moment dat, se întâmplă acum cu PNL și USR? – Singura explicație pe care o pot găsi este aceea că e o bătălie a egourilor celor care sunt în partide, e o slăbiciune de caracter. Sigur că există și excepții, dar nu sunt suficienți oameni care să-și îngroape o parte din convingeri, pentru a putea merge înainte împreună, într-o coaliție constructivă. S-a petrecut așa cum spuneați în 1997-1998, când partidele anticomuniste nu au putut guverna țara împreună, s-a ajuns la un guvern de tehnocrați condus de Mugur Isărescu. Uitați-vă la ceea ce avem acum: un general de armată-premier, istoria se cam repetă. Nu cred că oamenii înțeleg foarte bine care e direcția în care se va îndrepta țara.

– Ce părere aveți despre numirea unui general în funcția de premier al României? – Amintește un pic de momentul când a fost prim-ministru Mugur Isărescu la finalul anilor ’90. Armata în România este încă foarte respectată, prin onestitatea cu care își asumă să ofere un serviciu public. Și, prin urmare, nu sunt speriat de asta, că am intra într-un regim militarizat. Cred însă că a fost foarte clar și am văzut cu toții că nu a existat nicio altă persoană pentru care să fie dispuși să se pună de acord. Așa s-a ajuns la un prim-ministru din armată. Nu cred însă că România va intra în era COVID sub un regim militarizat.

„Nu regret că l-am votat pe Iohannis, cred că e cel mai bun președinte dintre cei care au fost după 1990”

– Într-un interviu pe care l-am făcut acum șapte ani cu dumneavoastră, dacă nu mă înșel, am vorbit despre președintele Klaus Iohannis și spuneați atunci că într-un fel seamănă politic cu tatăl domniei voastre, Ion Rațiu. Spuneați că amândoi au o țintă în minte, că amândoi știu ce vor să facă, că sunt consecvenți, că sunt gata să-i asculte pe alți oameni, să primească sfaturi, că au coloană vertebrală și că Iohannis pare un om de convingeri și care respectă litera legii. Mai credeți asta despre președintele Klaus Iohannis?– (Râde ușor…) Cred că e același om, dar ca să spun… e într-o situație în care te întrebi cum supraviețuiești într-o conjunctură nefericită, oricât de puternic ai fi. Și cred că nu a reușit să găsească și calea cea potrivită să gestioneze ceea ce se întâmplă în jurul lui. Dar am simpatie pentru el, cred că este un job extrem de dificil și responsabilitate, uitându-mă înapoi, tot aș fi votat pentru el, nu am niciun dubiu pe tema asta. Poate s-a identificat prea mult sau a trebuit să o facă cu PNL, în loc să rămână independent, ceea ce a fost atunci când a apărut la început, ca primar al Sibiului și apoi președinte. Poate nu a avut de ales în a fi absorbit de PNL și apoi să apese în direcția pe care o voiau aceștia, pentru că avea nevoie de susținerea lor. Ceea ce am văzut recent a fost o coaliție formată din PNL-USR și maghiari care nu a reușit să lucreze împreună, dar din nou a fost o ciocnire de egouri și inabilități. Pentru România a fost o situație complicată, nu știu cum ar fi putut ține coaliția împreună. Au eșuat.

– Credeți că noua coaliție va rezista și va reuși să modernizeze țara?– Mi-aș dori să o poată face, cred că vor rezista, pentru că nu există alternativă. Nu sunt plin de speranțe că vor reuși (să modernizeze țara, n.red.), dar mi–aș dori să mă înșel.

– Cum ați caracteriza în puține cuvinte mandatele prezidențiale ale domnului Iohannis?– Cred că a adus un soi de gravitate, de seriozitate funcției de președinte, care dispăruse complet la precedesorul său, a restaurat o imagine internațională serioasă pentru România, a reușit asta, ceea ce e încă acolo. Și asta e în mare măsură reușita sa, l-aș aplauda pentru asta. În privința partidelor, nu a reușit să găsească soluția între ele. Dar e important respectul pe care România îl are ca țară în plan internațional, din partea SUA, din partea țărilor europene, care s-a schimbat puternic în ultimii patru ani.

– Acum șapte ani când v-am întrebat cine credeți că a fost cel mai bun președinte al României, mi-ați spus… Traian Băsescu. Acum ce ați răspunde? – (Râde…). Acum aș spune altceva, pentru că atunci mă raportam la predecesorii săi. Dar acum aș spune că Iohannis ar fi primul. Dar tot cred că cel mai bun președinte pe care l-am fi putut avea chiar de la început era tatăl meu.

– Mai vedeți astăzi vreun politician care să aibă ceva din eleganța și echilibrul tatălui domniei voastre?– Nu. Răspuns scurt.

– Cât de departe credeți că e România de astăzi de țara pe care o visa tatăl dumneavoastră acum mai bine de 30 de ani? – România e departe de ceea ce era în regimul comunist, are astăzi o democrație funcțională, o economie de piață liberă, e membră NATO, UE, are libertatea de mișcare, oameni care au reușit în afaceri, are industrii de top, economia, în ciuda problemele politice, merge bine, țara a crescut. Sunt multe lucruri bune, dar într-o democrație sunt întotdeauna multe lucruri greșite, iar ideea de democrație e că are un sistem intern prin care se poate corecta, poate nu așa de repede, dar se poate îmbunătăți. Din aceste punct de vedere, cred că tatăl meu ar fi foarte pozitiv, fiind dezamăgit în privința altor lucruri care nu au mers atât de repede pe cât și-ar fi dorit. Dar la modul general, cred că ar fi încântat.

– Ați menționat mai devreme despre afacerile pe care le aveți în România. Cum au mers afacerile în această perioadă pandemică? Au fost afectate și aceeași întrebare și despre activitatea Fundației Rațiu?– În ceea ce privește afacerile, nu au fost afectate atât de rău, fiindcă am afaceri în imobiliare și în timpul pandemiei construcțiile au continuat. Apoi și afacerile cu mobilă au mers foarte bine, pentru că piața a crescut, având în vedere că au scăzut importurile din China, ratele de schimb și tot așa. Activitatea de la fundație în format fizic a fost suspendată, interacțiunea cu publicul – la fel, am trecut în online. Și acest lucru a crescut, fiindcă am organizat conferințe online.

În urmă cu trei ani, Nicolae Rațiu decernându-i Premiul Ion Rațiu pentru Democrație artistului-activist chinez Ai Weiwei Foto: EPA

Am avut conferințe anterior în Cluj cu 30-40 de oameni, dar online am avut și conferințe cu un public de mii de oameni, în unele cazuri. Am ținut conferințe pe teme despre cum sunt afectate țări asemenea României, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Cehia și tot așa, cu experți din aceste țări, discutând despre diferite provocări pe care le întâlnim cu toții, în special presiunea economică.

Așa că publicul crește. Ne-a fost dor, e drept, de întâlnirile față în față pe care le aveam. Ne-au rămas însă workshopurile de jurnalism pe care le avem periodic. Și acestea au fost online în ultima perioadă, dar sunt întâlniri foarte utile pentru jurnalism în general. Și acest lucru a crescut. Am avut o listă de jurnaliști de investigație de calitate. L-am avut pe Cătălin Tolontan, care a fost primul laureat al premiului „Ion Rațiu” pentru jurnalism și a fost urmat de mulți alții, precum Alex Nedea, recent de Victor Ilie, care a făcut dezvăluirile despre Biserică. Dar premiul nu a fost doar pentru ancheta legată de corupția din Biserica Ortodoxă Română, ci și materialele despre achizițiile pentru spitale în pandemia de COVID.

Ce crede despre presa românească de acum

– Ceea ce spuneați se leagă de una dintre ultimele mele întrebări, și anume faptul că în România, în 1990, ați venit pentru prima dată printre altele să fondați ziarul „Cotidianul” și, sigur, să-l ajutați și pe tatăl domniei dumneavoastră în campanie electorală. Revenind la ziarul pe care l-ați fondat și care a rezistat mulți ani, în print până în 2009. Ați rămas în zona de presă, de jurnalism și prin ceea ce faceți la fundație. Cum ați caracteriza, în câteva cuvinte, presa românească din aceste zile?– „Cotidianul” a dispărut de pe print în 2009 și nu aș mai vrea să mă întorc în lumea presei scrise în altă formă decât aceea de susținere pentru jurnalismul independent și jurnalismul de calitate pe care presa mainstream nu îl susține. Acești jurnaliști au nevoie de suportul nostru și nu doar financiar, ci și în ceea ce privește promovarea imaginii lor și pentru a-i ajuta să lucreze împreună, nu doar în termeni de competiție, ci de colaborare. Este foarte important acest lucru cu atât mai mult, cu cât astăzi presa a căzut în mâinile unor interese personale și acest lucru nu face bine presei libere. Dar poate fi și mai rău decât este azi în România.

Ion Rațiu și ziarul pe care l-a fondat. Foto: Cotidianul.ro

În general nu prea mă uit la canalele TV românești, nu am timp pentru asta. Dar în ceea ce privește presa online, am sesizat o creștere a unor organizații necesare.

Online-ul le-a oferit oamenilor modalități noi de a se exprima liber, de a împinge știrile în față. De pildă, nu chiar recent, dar am fost foarte surprins când prințul Nicolae al României a avut acel proces cu principesa Margareta și a câștigat acest caz, că singura publicație care a scris despre această poveste a fost site-ul Universul. Restul presei s-a ținut departe de caz, l-a ignorat pur și simplu, cu toate că e o poveste importantă. Acesta ar fi un exemplu.

Câteva motive de speranță

– Acum șapte ani, în finalul interviului mi-ați oferit trei motive de optimism legate de România, că e o țară frumoasă, cu oameni muncitori și menționați și respectul pentru statul de drept. Acum vă rog să ne oferiți trei motive de speranță legate de viitorul acestei țări, pentru că vorbeam despre lipsa de speranță a oamenilor din sondaje și din starea generală. Care ar fi trei motive de speranță pentru România, atât pentru cei din țară, cât și pentru diaspora? – Cred că mai sunt în continuare motive pentru care să fim mândri de România. Aceste lucruri trebuie amintite și prețuite. Apoi, România are o istorie lungă, cu multe suișuri și coborâșuri, momentul de azi este un coborâș, dar va urma un suiș. Există în continuare motive pozitive cu privire la România.

În definitiv, cheia care ar face din România o țară în care oamenii vor să rămână și să trăiască este această stare autentică și independentă a statului de drept. Așteptăm și ziua în care un judecător precum Danileț nu va mai fi îndepărtat pentru motive absurde…

– Observ că sunteți foarte la zi, la oră cu ceea ce se întâmplă în țară. Când mai aveți timp de așa ceva? Cum arată sărbătorile pentru dumneavoastră, pentru familie?– Vom fi cu toții împreună în casa tatălui meu din Elveția. Ne imaginam în 1990 că el se va pensiona în acea casă pentru a scrie cărți. Se gândea atunci că urma încă o perioadă lungă până să vedem o Românie liberă și democrată. Spunea că mai avea trei-patru cărți în cap de scris. Dar a venit Revoluția și s-a întors. 32 de ani mai târziu, în aceeași casă, ne vom aduna cu toții, cu fratele meu, cu soția lui, cu fiul lui, vom fi cu toții în aceeași casă. Și ne vom reaminti cu tata. 

– Aveți un mesaj de Sărbători pentru români?– Să aveți grijă de voi, rămâneți sănătoși și fiți optimiști! Vă doresc tuturor un Crăciun fericit și vesel!

https://ift.tt/3JhGI3R https://ift.tt/3qszh1v December 25, 2021 at 07:25AM