Experți din Germania: Cu varianta Omicron, pandemia intră „într-o nouă dimensiune” https://ift.tt/3yJzbq0

Noua variantă impune instituirea „în cel mai scurt timp” a unor restricţii suplimentare care să diminueze contactele populaţiei, avertizează duminică grupul de experți care consiliază guvernul german. În lipsa unor noi măsuri, Omicron riscă prin transmisibilitatea crescută să pună în pericol funcționarea infrastructurilor critice, mai spun ei, potrivit AFP citat de Agerpres.

În raportul privind situația actualizată a pandemiei, cei 19 experți precizează că varianta Omicron face ca pandemia să intre „într-o nouă dimensiune”, întrucât ea „infectează mult mai multe persoane în foarte scurt timp şi afectează mai mult (faţă de alte variante) persoanele vindecate sau vaccinate”.

În prezent, potrivit datelor oficiale, cazurile confirmate cu noua tulpină se dublează la fiecare 2-4 zile.

„Dacă transmiterea variantei Omicron în Germania va continua în acest ritm, o parte semnificativă a populaţiei se va îmbolnăvi simultan şi/sau va intra în carantină”, subliniază experţii germani.

Ei semnalează că cel mai mare risc îl reprezintă afectarea serviciilor care sunt definite drept „infrastructuri critice” -spitale, servicii de urgenţă, telecomunicaţii, aprovizionarea cu apă şi electricitate.

Fără a propune măsuri specifice sau a cere o carantină generală, experții cer „reduceri semnificative ale contactelor” şi măsuri în acest sens să fie luate „în cel mai scurt timp”, adică „în zilele următoare”.

Anterior, noul ministru al Sănătății, Karl Lauterbach a declarat că exclude impunerea unei carantine generale înainte de Crăciun, iar ulterior șansele sunt mici.

Până pe 14 decembrie, Germania a confirmat 112 infectări cu această variantă prin secvenţiere şi alte 213 cazuri suspecte prin teste PCR.

Varianta Omicron a fost deja catalogantă drept dominantă în Marea Britanie și Irlanda, la mai puțin de o lună de când a fost declarată „variantă îngrijorătoare” de către Organizația Mondială a Sănătății, pe 26 decembrie, la scurt timp după ce a fost depistată în Africa de Sud.

Potrivit ultimei actualizări OMS, din 16 decembrie, ea a fost confirmată în 89 de state, dar estimarea este că ar fi prezentă în aproape toate statele lumii. Potrivit OMS, numărul cazurilor din țările unde a fost confirmată se dublează la fiecare 1,5 – 3 zile.

https://ift.tt/3yJzbq0 https://ift.tt/3EiscWc December 19, 2021 at 11:25PM

Comentarii