David Popovici a câștigat titlul de cel mai bun tânăr sportiv european în 2021 https://ift.tt/3oU9X3y

Înotătorul David Popovici, în vârstă de 17 ani, a câştigat, joi, 25 noiembrie, Premiul Piotr Nurowski pentru anul 2021, fiind desemnat cel mai bun tânăr sportiv european la sporturile olimpice de vară, relatează News.ro.

Sportivul a fost votat de cele 50 de comitete olimpice naţionale din Europa și a primit titlul în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Samorin, în Slovacia.

Pe lângă titlu, David Popovici a câștigat și o bursă de formare de 15.000 de euro.

“Acum că am câştigat mă simt bine. Pe măsură ce se apropia anunţarea câştigătorului mă aşteptam cât de cât, pentru că lumea mi-a spus că am ţinut un discurs bun, un mini-discurs, nu am avut emoţii înainte sau în timpul discursului, dar pe măsură ne ne-am apropiat de momentul desemnării câştigătorului spiritul competitiv din mine dicta şi urla: «Câştigă! Trebuie să câştigi!». Mă bucur că s-a întâmplat” , a spus David Popovici după câștigarea premiului.

La Premiul Piotr Nurowski au mai aspirat britanica Sky Brown (skateboarding), aflată pe locul 2, Adriana Cerezo Iglesias din Spania (taekwondo), clasată pe locul 3, Viktoria Listunova din Rusia (gimnastică artistică) și Adriana Vilagos din Serbia (atletism), ocupante ale locurilor 4 și 5.

În acest an, înotătorul român a cucerit o medalie de aur la Campionatele Europene de seniori în bazin scurt (25 metri), trei medalii de aur la Campionatele Europene de juniori și s-a clasat pe locul 4 la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de 100 m liber.

De asemenea, Popovici a doborât două recorduri mondiale de juniori la 100 şi 200 m liber.Premiul Piotr Nurowski a fost creat în memoria fostului preşedinte al Comitetului Olimpic Polonez, care a murit în 2010 în urma unui accident aviatic. Ajuns acum la a zecea ediție, premiul se acordă anual pentru sporturile de vară şi cele de iarnă.

https://ift.tt/3oU9X3y https://ift.tt/3l8QKtS November 25, 2021 at 11:26PM

Comentarii