Cel puțin 3 morți și 6 răniți, în urma unui atac armat la un liceu din SUA. Suspectul e un elev de 15 ani https://ift.tt/3G3AZfE

Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte șase au fost rănite marți, într-un atac armat petrecut la un liceu din Oxford, Michigan, au anunțat autoritățile, potrivit CNN. Printre răniți se află și un profesor, iar suspectul este un tânăr de 15 ani, care este elev la această școală.

Adjunctul șerifului, Michael G. McCabe, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că apelul privind atacul a fost dat în jurul orei 12:51 ora locală la Oxford High School din Oxford Township.

„Am primit peste 100 de apeluri la 911”, a spus McCabe. Cel puțin trei persoane au murit, iar alte șase au fost rănite în urma atacului. Un elev în vârstă de 15 ani a fost arestat marți, în urma anchetei începute de autorități.

Băiatul a fost reținut la câteva minute de la atac, a declarat subșeriful din comitatul Oakland.

Suspectul a tras între 15 și 20 de focuri în timpul incidentului, au mai transmis autoritățile, potrivit CNN.

Police say at least four people are injured after a shooting at a Michigan high school. A suspect is in custody. https://t.co/1M0I6qpNKg

— CNN Breaking News (@cnnbrk) November 30, 2021

„În acest moment, credem că a acționat singur”, a declarat McCabe.

Acesta a mai spus că autoritățile investighează dacă au existat avertismente înainte de împușcături sau dacă elevul a avut vreun istoric de violență. El a adăugat că elevii și angajații liceului vor fi interogați.

BREAKING: The gunman at an Oxford, Michigan, high school is a 15-year-old student who had access to a semiautomatic handgun and multiple magazines. Police say at least three students are dead and six are wounded, including an educator. #mileg https://t.co/EHmf4Nnopf

— Shannon Watts (@shannonrwatts) November 30, 2021

https://ift.tt/3G3AZfE https://ift.tt/3G1r8af December 01, 2021 at 12:25AM

Comentarii